un alt nivel...

am trecut la un alt nivel al vietii, lasand copilaria in urma am inceput sa pasesc pe incurcatele drumuri ale maturitatii...se petrec atat de multe schimbari in viata mea incat nici eu nu pot constientiza daca ceea ce fac e bine, sau imi merge din ce in ce mai rau!!
cineva mi'a spus un lucru maret: "tot raul in spre bine", dar nu stiu daca a sta cu familia mea, a copilarii sau a avea sufletul plin de nadejde reprezenta raul prezent in viata mea...si totusi am renuntat la aceste lucruri pentru a porni intr'o lume straina, o lume a propriilor interese, o lume careia nu ii pasa daca acum esti, iar peste 5 minute nu mai esti...
am schimbat locul de vis, linistit si plin de pace pentru a cunoaste o "jungla urbana", in care zgomotul vesnic prezent, aglomeratia sau praful, te face sa ajungi la fel ca ceilalti, inca o marioneta a societatii...eram convinsa ca asta se va intampla, dar totusi m'am intrebat:"ce pierd daca incerc?"...si iata ca am avut multe de pierdut, mai multe decat ma asteptam, pentru ca nu poti ramane "TU"!!
intr'o lume a ingratilor, trebuie sa te cobori la nivelul lor, ajungand astfel unul dintre ei!!intr'o lume a oamenilor "culti", trebuie sa te straduiesti sa ajungi la nivelul acestora incercand sa ii depasesti, fiind intr'o competitie continua, dar intr'o lume a oamenilor nepasatori, oare cum trebuie sa fi??
pentru toate exista un inceput...indiferent daca e bine sau nu, incerc sa ma adaptez in aceasta lume straina si poate neprielnica mie...ramane de vazut daca voi reusi sa ma integrez, dar totusi sa imi pastrez personalitatea si sa imi pun amprenta asupra lucrurilor fara sa incerc sa le schimb asa cum alte persoane au tendinta!!
incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca sunt pe cont propriu, ca mama sau tata nu mai sunt acolo cand am nevoie si ca sunt nevoita sa fac fata tuturor provocarilor cu fortele proprii, demonstrand tuturor ca am lasat copilaria in urma, pasind pe cararile maturitatii..
si totusi, copii vom ramane pana in ultima clipa a vietii, pana in clipa cand sufletul nostru va zbura catre alte locuri, mai bune ...caci copilaria, reprezinta tot ceea ce implica iubire, sinceritate, loialitate si nu in ultimul rand puritate!!!

acum...

"cum sa ii explic inimii ca azi pleci???cum sa ii spun ca fara tine poate continua??cum sa ma prefac, pentru a nu isi da seama, ca de azi nu o sa mai fi langa mine?"
mi-as dori sa inchid o clipa ochii si totul in jurul meu sa fie la fel ca acum multi ani, cand aveam sufletul plin de vise...acum, cand am facut atatea compromisuri pentru a imi atinge scopurile, nu ma simt implinita...vad ca sunt inconjurata de ipocriti, ca ma adancesc din ce in ce mai mult in lumea asta de masti si de aparente...
copilaria a ramas in urma,iar primul indiciu, este atunci cand nedreptatea si coruptia ne lovesc, iar mama si tata nu sunt acolo sa ne apere.
uneori, ne afecteaza atat de mult, incat nu mai putem dormi. Dar trebuie sa descoperim si sa infruntam totul singuri.
o sa constientizam ca intr'o zi, cerul se umple de fantome, viata, de schelete, gloria, de nenorociri, iar cuvintele, de tacere. o sa vedem ca intr'o zi, tradarea va intra in vietile noastre si ne va domina incetul cu incetul...
nu imi mai este de folos nimic din tot ceea ce am, daca nu simt cu adevarat fericirea...nu ma ajuta cu nimic ca esti aici daca ochii mei nu te pot privi...sunt orbi...nu-mi sunt de folos nici mainile, in care se pierd mangaierile care ti-ar putea alina durerea...
sunt total schimbata...fara sa imi dau seama cand, unde si cum, viata ma adus la un alt nivel...din fetita ce plangea de dor intr'un colt al camerei, am devenit o "femeie" puternica, ce a lasat ura in spate, capabila sa isi croiasca un drum in propria viata...capabila sa spuna lucrurilor pe nume...capabila sa plece intr'un alt loc, de unde sa o ia din nou de la 0...

cei mai minunati>:D<...

ne'am intalnit intr'o zi insorita de septembrie, ne'am cunoscut si am legat prietenii...prietenii ce ne'au schimbat, ce ne'au determinat sa ne maturizam impreuna, sa crestem, sa ne inaltam spre propriul vis!!am fost aproape unul de celalalt cand am avut nevoie si am stiut sa ne organizam si sa fim "un glas" atunci cand a fost nevoie...
tinand cont de tot ceea ce ne'a legat, de persoanele ce ne'au indrumat si de clasa ce ne'a fost martor la toate "nazbatiile noastre", acum nu pot decat sa multumesc tuturor colegilor ce si'au intiparit personalitatea in sufletul meu pt totdeauna!!
o sa pastrez pe veci amintirea diminetilor, cand expresia fetei spunea multe, cand motaiala din ore si susoteala vesnic prezenta ne scotea din monotonie...o sa imi amintesc cu zambetul pe buze fiecare clipa petrecuta cu VOI si imi voi insemna in memorie fiecare zi ca fiind cea mai speciala...
am pasit pe portile acestei "institutii ce ne'a facut mari" cu nadejde si cu incredere in fortele proprii fara a ne cunoaste intre noi si iata'ne azi...aici...la doar cateva zile de final, mai uniti ca niciodata, plini de pareri de rau si de ganduri curate ce au rolul de a ne arata exact asa cum suntem, exact asa cum am intrat pentru prima data in clasa...
au existat multe divergente, multe certuri ce ne'au "risipit", ce ne'au impartit in mai multe "bisericute", dar de care ne vom aminti cu siguranta si nu vor provoca nimic altceva decat zambete pe chipurile noastre de "copii maturi"...
pentru mine, acesti ani alaturi de voi, au fost cei mai minunati si oricat de mult mi'as dori sa nu se termine aici, sunt constienta ca intr'o zi fiecare va "zbura" pe drumul sau, lasand in urma "anii de aur"!!!
sunt fericita ca, acum, intr'o calduroasa zi de iunie, totul se termina frumos, finalul ne gaseste "imbratisati" si mai uniti ca niciodata...in sfarsit formam un COLECTIV!!


P.S. va multumesc!!!!:*

trebuie...

trebuie sa calci in picioare pentru a ajunge undeva, candva, ceva...simti nevoia cateodata sa plangi?sa tipi?...o lume intreaga sa iti auda durerea??...orice om va trece la un moment dat prin acea perioada cand viata trece pe langa el...secundele se scurg fara rost...si simti ca nu poti face nimic!!te'ai saturat sa iti vezi parintii certandu'se...plangand si implorand sa gaseasca puterea sa mearga mai departe...nu conteaza!!! oricat de mult te'ai stradui sa ii ajuti cumva, nu ai cum...esti prea "mic" intr'o lumea atat de "mare"...te'ai nascut cu un scop in viata, cu riscul ca acesta sa nu se implineasca niciodata,te zbati sa duci o viata decenta...si chiar daca acum nu poti intelege "de ce??" va venii o zi cand vei pune totul cap la cap si vei constientiza ca asta'i viata...ca unii au prea mult noroc, iar tu...tu privesti,taci...si plangi!!!
...cu fiecare lacrima varsata devii mult mai puternic...durerea te face sa lupti...demnitatea te face sa rabzi...cu toate acestea...gandeste ca nu esti singurul om ce sufera!stai in viata ta,viseaza, caci nu este un pacat, lasa'ti sufletul sa zboare, bucura'te de orice lucru marunt...lasa zambetul sa iti lumineze fata si nu te mai grabi sa mori!!
...visul e tot ce mai conteaza,de mic copil visez sa am o stea...si stiu ca intr'o buna zi o sa ajung chiar eu o stea, si o sa stralucesc alaturi de cei ce m'au lasat in urma lor...
:)